Vremea o ia razna în România! A fost dezastru în județele Galați și Vaslui din cauza inundațiilor provocate de Ciclonul Boris. Din păcate, pericolul nu a trecut. Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au anunțat că urmează ploi puternice, 19 județe aflându-se sub cod portocaliu. Mai mult decât atât, RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență!
În urma atenționărilor emise de ANM, RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență. Echipele de intervenție sunt pregătite să intervină imediat în cazul problemelor. De asemenea, reprezentanții societății au oferit sfaturi pentru oamenii afectați de inundații.
Meteorologii au emis o atenționare Cod portocaliu de ploi torențiale și abundente, valabilă de sâmbătă, 28 septembrie, la ora 10.00, până duminică, 29 septembrie, la ora 12.00. Vor fi perioade cu ploi torențiale în nordul și estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei precum și în Carpații Meridionali și Orientali. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…90 l/mp și izolat de peste 100 l/mp.
În schimb, celelalte regiuni se vor afla sub Cod galben de averse, descărcări electrice și vânt. De duminică după-amiază, 29 septembrie, până luni dimineață, 30 septembrie, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 50…60 km/h. Izolat vor fi vijelii și va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
În urma atenționărilor transmise se ANM, RAJA SA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență, valabil în perioada 29 septembrie 2024, ora 08.00 – 01 octombrie 2024, ora 08.00. Iată ce au transmis reprezentanții societății!
„În acest interval, în întreaga arie de operare, echipele de intervenție RAJA sunt pregătite să intervină rapid pentru soluționarea eventualelor probleme ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate în localitățile deservite. Angajații societății au în dotare autospeciale de tip WOMA, vidanje, motopompe de mare putere și autoutilitare și vor asigura permanența pe toată durata atenționării, răspunzând prompt tuturor solicitărilor.
Echipele RAJA vor depune toate eforturile pentru a menține serviciile de alimentare cu apă și preluare/tratare a apelor uzate la parametri optimi. Totuși, există posibilitatea ca anumite disfuncționalități să fie cauzate de întreruperile în alimentarea cu energie electrică (căderi de tensiune sau fire de înaltă tensiune avariate de vânt). În astfel de situații, RAJA SA va relua serviciile imediat ce avariile la rețeaua electrică vor fi remediate.
Solicităm abonaților să manifeste înțelegere și îi îndemnăm să raporteze eventualele probleme legate de distribuția apei potabile sau canalizare. În funcție de evoluția condițiilor meteo și de informațiile suplimentare transmise de Administrația Națională de Meteorologie, activitatea Comandamentului pentru Situații de Urgență poate fi prelungită.”, se arată pe site-ul RAJA Constanța.